Contractul de vânzare este actul juridic prin care o parte, denumită vânzător, transmite dreptul de proprietate asupra unui bun către o altă parte, denumită cumpărător, în schimbul unui preț, în condițiile prevăzute de lege.
În situațiile stabilite de legislația în vigoare, contractul de vânzare se încheie în formă autentică, prin act notarial.
Acte necesare
Pentru autentificarea contractului pot fi necesare, în funcție de situația concretă:
- actele de identitate ale părților
- actele de proprietate asupra bunului
- documentația cadastrală, acolo unde este cazul
- alte documente prevăzute de lege, în funcție de natura bunului
Autentificarea se realizează în conformitate cu dispozițiile legale aplicabile și în limitele competenței notarului public.